Povestea noastră
Despre flori păstrate în timp și emoții transformate în bijuterii.
Sorelam a luat naștere dintr-o dorință profundă: aceea de a crea cu propriie mâini ceva ce spune o poveste și atinge sufletul. Din pasiunea pentru scris și creație, dar și din explorarea mai multor hobbyuri, am descoperit bijuteriile cu flori naturale în rășină. A fost unul dintre acele momente rare în viață, când simți clar, profund, că ai găsit drumul tău.
Numele Sorelam vine dintr-un apelativ drag, folosit de sora mea și, de fapt, ea a fost mereu parte din această poveste. Ani la rând, am purtat la chei un breloc cu o formă de floare, dăruit de ea. Fără să realizez, purtam deja o parte din ceea ce urma să devină esența acestui brand.
Sorelam este locul meu de refugiu și creație. Aici timpul se oprește, grijile dispar, și rămâne doar frumusețea. Creez bijuterii din flori care transmit o emoție, o amintire, o poveste.
În spatele fiecărei bijuterii se află luni de încercări, observație și rafinare. Procesul nu e unul grăbit, ci unul care s-a conturat în timp, pas cu pas, test cu test. Aleg florile naturale și le pregătesc atent, pentru ca ele să își păstreze forma lor originală. Sunt multiple etape invizibile: verificări, testări, așteptări.
Fiecare piesă este construită strat cu strat, detaliu cu detaliu, cu materiale de înaltă calitate. Finisajele sunt, de asemenea, realizate manual, ca și procesul de găurire. Piesele sunt întărite și inspectate de mai multe ori, cu ochi critic și mâini atente. De la floarea inițială, până la bijuteria finală, procesul poate dura aproximativ între două și șase săptămâni. Lucrul manual vine cu semnătură inconfundabilă: ușoare variații, mici urme ale autenticității.
Astăzi, Sorelam nu mai este doar despre bijuterii. Ci s-a dezvoltat în două noi direcții: ateliere creative și expoziții de artă, două direcții care completează universul creativ al brandului.
Atelierele Sorelam oferă participanților oportunitatea de a descoperi procesul de lucru cu flori naturale presate și de a-și lăsa imaginația să ii poarte către noi inspirații, în realizarea bijuteriilor. Fiecare experiență este construită în jurul creativității, conexiunii și bucuriei. Mai multe detalii, găsiți aici.
Participarea la expoziții și proiecte culturale și artistice reprezintă o extensie firească a viziunii creative, care stă la baza Sorelam. Prin propriile lucrări, îmi doresc să explorez relația dintre natură, viață și emoții. Descoperă mai multe informații aici.
Bine ai venit în lumea SORELAM: aici, natura capătă formă. Iubirea prinde culoare. Și tu devii artă. Îmi doresc ca fiecare femeie care poartă o piesă marca Sorelam să se simtă iubită, admirată, dorită.